duminică, 27 martie 2011

DEBUT LITERAR: SÂRBU ANCUŢA (CL. X D)



PROFEŢIA

     Bine aţi venit in Andaluzia!
     Eu sunt Andaluz, prinţesa acestei dimensiuni şi aceasta este povestea mea.
     ...Acum 20 de ani, mătuşa mea a avut o viziune în care se prevesteau ani grei pentru ţinut si venirea unui erou care ve putea să apere această dimemsiune.
     ,,La naşterea acestui copil se va aprinde o lumină veşnică în Sala Mang, lumină care va ocroti ţinutul atâta timp cât alesul îşi va accepta destinul, iar dacă nu, lumina se va  tinge şi odată cu ea şi ţinutul  nostru!”
     Destinul a făcut ca această lumină să se aprindă la naşterea mea. Aşa că pentru binele meu am fost luată din sânul familiei mele şi dintre ai mei; imediat după aceea am venit pe lume şi dusă intr-o altă dimensiune: pe Pămant.
     Aici am avut parte de o familie fericită, care m-a făcut să nu simt ca am fost adoptată. M-au sprijinit în toate şi mi-au îndeplinit toate dorinţele. Până într-o zi, când am avut un vis foarte ciudat.
     De fapt, stabilisem un prim contact cu lumea căreia îi aparţineam, de care eram legată. Am văzut pe cineva care mă tot numea Andaluz, care mă tot chema acasă, fiindcă aveau nevoie de mine.
     Când m-am trezit, am crezut că am avut doar un vis şi doar atât. Insă lucrurile au mers mai departe. Am început să visez tot mai des întâmplări, persoane, locuri, care îmi erau total necunoscute. Aceste lucruri m-au speriat. Am vorbit cu mama, am mers la medici foarte buni, care însă mi-au spus cât se poate de simplu:
     - Ai o imaginaţie foarte bogată. De ce nu încerci să le pui pe hârtie?
     Ceea ce nu ştiam eu era că între mine şi Andaluzia se crease o legatură foarte puternică. Ajunsesem să cunosc ţinutul, oamenii şi chiar familia mea de acolo. Ziua trăiam într-o lume, iar noaptea treceam hotarul într-o altă lume, care era parcă de basm.
           
***
     Aceste lucruri au continuat multă vreme, până când într-o bună zi Ursula şi Cantemir m-au căutat  şi m-au luat cu ei să cunosc Andaluzia.
     Ce mi-a fost dat să văd acolo m-a zdruncinat puternic. M-au dus la un palat, unde mi-a arătat Sala Mang şi lumina care ţine în viaţă Dimensiunea. Mi-a spus cine sunt eu cu adevărat, ce reprezint pentru ei: speranţa într-o nouă viaţă, mai sigură şi mai bună.
     - Cantemir, du-mă te rog înapoi acasă.
     - Dacă aşa vrei, atunci aşa să fie.
     Odată ajunsă înapoi acasă, nu am mai dat importanţă celor întâmplate, am tratat totul cu indiferenţă. Dar pe măsură ce zilele se scurgeau - precum se scurg clipele, precum după noapte vine ziua, precum soarele lasă în locul său Luna - , eu mă simţeam tot mai slăbită, mai lipsită de viaţă.
     În tot acest timp m-am dedicat vieţii mele cotidiene, încercând să ignor visele şi viziunile legate de Andaluzia.
     Astăzi m-am hotarât să merg din nou acolo, în Andaluzia, să înţeleg ce se întâmplă din nou cu mine.
     Însă acum ţinutul nu mai arăta la fel ca la prima mea vizită. Acum era aproape o ruină, care abia se mai ţinea pe picioare, care parcă plângea după ceva sau după cineva.

(fragment din povestirea Andaluzia)

vineri, 3 decembrie 2010

TEMATICA PENTRU TEZĂ PE SEMESTRUL I/AN ŞCOLAR 2010-2011



CLASA A IX-A
       AUTORI
1.      Tudor Arghezi
2.      Ion Barbu
3.      Literatura şi cinematograful
4.      Ioan Slavici
5.      I. L. Caragiale
      6.      Marin Preda
CLASA A X-A
      AUTORI
1.      Ion Creangă
2.      Mihail Sadoveanu
3.      Ioan Slavici
4.      Nicolae Filimon
5.      Liviu Rebreanu (pentru X C şi D; la clasa X H, Rebreanu se va include în bibliografia pentru teza din semestrul II)
CLASA A XI-A
     AUTORI
    1. Originea şi evoluţia limbii române
    2. Literatura religioasă
    3. Cronicarii
    4. Dimitrie Cantemir
    5. Ion Budai Deleanu
    6. Dacia literară şi Mihail Kogălniceanu
    7. Vasile Alecsandri
    8. Literatura populară
    9. Opere inspirate din literatura populară
 
ÎN ATENŢIA ELEVILOR
 
     a) Din autorii sus menţionaţi, elevii vor avea în vedere, pe lângă textele ilustrative din manual, şi operele indicate în Bibliografia de lecturi + Bibliografia critică de referinţă corespunzătoare.
     b) Lectura sârguincioasă a altor lucrări (cărţi) din operele autorilor studiaţi evidenţiată prin calitatea tratării subiectelor (observaţii, idei, originalitate şi exprimare), reprezintă un avantaj în evaluarea (notarea) tezelor.
     c) Elevii care fraudează teza, nu vor primi nota 1, ci vor avea teza anulată  şi vor fi prezenţi la şcoală într-o zi de sâmbătă, potrivit planificării, pentru a repeta teza după o bibliografie specială. În caz de neprezentare, elevii vor primi două note de 1 (pentru teza anulată şi pentru teza neefectuată) şi vor fi declaraţi corigenţi. 

Elevul bun învaţă pentru viaţă.
Elevul prost învaţă pentru note.

Tu în care echipă vrei să fii?




duminică, 21 noiembrie 2010

CLASA A IX-A: I. L. CARAGIALE



DESPRE ACTIVITATEA LITERARA A SCRIITORULUI
Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozităţi. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Policar, în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea poemei Versuri în Revista contemporană de la 1 octombrie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. Un moment esenţial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase numere din „foiţa hazlie şi populară”, Claponul. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la Unirea democratică.
În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română, scos la propunerea publicistului francez Frédéric Damé (1849, Tonnerre, Franţa - 1907, Bucureşti). În această perioadă a apărut şi Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte şi cuprinzătoare, a fost suprimat după numai şase săptămâni. Punându-şi în practică experienţa gazetărească de până acum, Caragiale a început, în decembrie 1877, colaborarea la România liberă, publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică asupra teatrului românesc. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă, piesa Roma învinsă, de Alexandre Parodi, în traducerea lui Caragiale. Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paşte, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu Maiorescu.
După 3 ani de colaborare, în 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii, în prezenţa lui V. Alecsandri.
În 6 octombrie, însoţit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezenţa reginei, a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar.
Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la Voinţa naţională, condusă de A. D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul În Nirvana. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul, sub semnătura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului, premiată la 25 ianuarie 1886, fluierată la premieră.

Caricatură de Constantin Jiquidi.
Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică Lumea veche. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naţional, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima parte din scrierea politică 1907.
Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale şi-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor.
Colaborarea susţinută în presă, de la publicaţiile de prestigiu (Convorbiri literare, în anii de participare la Junimea, Convorbiri critice şi Viaţa românească, după 1900, Timpul, Constituţionalul, Epoca), dar şi în publicaţii mai obscure cărora nu le-a refuzat sprijinul (Gazeta săteanului, în care au apărut Cănuţă, om sucit şi La hanul lui Mânjoală), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste precum reportajul şi interviul, articole politice, dar şi foiletoane având tematică şi alură stilistică diversă
 
I.    L. CARAGIALE, PARLAMENTARE

Şedinţa se deschide cu formalităţile obijnuite la orele 7 ½ turceşti, sub preşedinţa lui Haham-başà, prezenţi fiind 125 deputaţi.
Sumarul şedinţei precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toţi deputaţii dorm.
Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, şi toţi deputaţii se deşteaptă.
La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunţată de onor. deputat Zăuc-agà, asupra falsurilor şi ingerinţelor făcute de fostul mare vizir Midat-paşà în alegerile din urmă.
Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de faţă interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte.
Se votează un credit de 5 lei turceşti pentru cumpărarea unei harte a rezbelului şi a unei duzine de steguleţe, trebuincioase statului-major al başabuzucilor de la Dunăre.
Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se şi o subvenţie acestei foiţe de 12 lei turceşti pe lună, pentru publicarea oficială a şedinţelor Camerei din Stambul.
Calpuz-efendi anunţă o interpelare ministrului de Justiţie, în privinţa unui pungaş de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani.
Ischiuzar-Mehemet: Interesul poartă fesul !
O voce : I-a turtit fesul!
Calpuz-efendi: Cer cuvântul în chestie personală: m-a lovit la fes!
Preşedintele: Carnacsi! Nu mai dau cuvântul nimenui. Uite, a venit Zăuc-agà, a cărui interpelare este la ordinea zilei. Poftim la tribună, ago; să te văz!
Zăuc-ag à suie la tribună.
Gianabet-Edin (către orator, care vrea să-nceapă): Târziu te-ai sculat astăzi, ago!
O voce: A stat mult aseară la cafe-saitan! (Râsete şi chef pe toate băncile.)
Gianabet-Edin: Lăsaţi-l să înceapă. Dă-i-nainte, ago!
Zăuc-ag à: Domnilor! urcându-mă la această tribună, îmi tremură toate încheieturile...
Ischiuzar-Mehemet: Daca umbli toată noaptea la crailicuri. (Râsete şi giumbuşuri.)
Zăuc-ag à: Lăsaţi-mă, domnilor, să-mi dezvoltez interpelarea.

(În timpul acesta, prezidentul moţăie, iar unal din secretari il gâdilă pe la urechi cu un pai subţire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată adunarea râde.)

Zăuc - ag à: Domnilor! de la facerea lumii sunt 5415 ani; de la proorocul 1294; de la constituţie o jumătate de an.
Gianahet-Edin: Bravo! ştie bine istoria.
Zăuc - ag à: Vream să zic...
Gianabet-Edin: Cănu ştii ce să zici! (Râsete.)
Zăuc-ag à: Rog Adunarea să nu mă mai zgândărească...
Prezidentul simte festa ce-i joacă secretarul cu paiul... şi-i trage două palme straşnice.
Secretarul îşi formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într-un chip puţin parlamentar.
Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic.
Zăuc - ag à (urmând): Am statornicit prin urmare datele istorice. Să trecem acum, domnilor, la partea constituţională a faptului. Mă explic. Ce sunt eu?
O voce: Un zevzec !
Prezidentul trage clopotul şi cheamă la ordine.
Zăuc-ag à: Nu sunt mai mult decât un deputat, şi ca atare nu pot lăsa suveranitatea naţională să fie câtuşi de puţin atinsă. Am citit şi am răscitit şi am văzut că în materie de drept constituţional, nimini n-a atins chestia, nimini n-a desluşit pentru ce când te mănâncă te scarpini.
Toată Adunarea: Bravo! (Aplauze prelungite.)
Zăuc-ag à: Afară de asta, credeţi că aş fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră degeaba! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două şi cu două fac patru, şi că în materie de finanţe mofturile nu fac parale! — Domnilor! momentul e solemn! gândiţi-vă bine! Care dintre dumneavoastră în viaţa lui, având prilejul să tragă pe cineva pe sfoară, nu l-a tras?
Gugum-efendi : Eu!
Zăuc-ag à: Prost ai fost! Eu, domnilor, sunt mândru a vă mărturisi că fruntea mea nu e atinsă de astfel de pată, şi de aceea am curajul a vă declara sus şi tare că în ziua de astăzi mai bine să ai să dai decât să ai să iei — şi aceasta numai şi numai pentru cuvintele: primo: că nici Dumnezeu nu-ţi poate lua daca n-ai de unde da; secundo , că nici dracul nu-ţi poate da de unde n-ai ce lua.
Toată Adunarea: Aferim ! (Aplauze turbate.)
Zăuc - ag à: Sfârşesc deci, domnilor, rugând onorabila Adunare a vota cu unanimitate următoarea moţiune:
„Considerând pe de o parte toate argumentele puternice, pe care Zăuc-agà ar fi putut să le invoace;
Considerând pe de altă parte părerile tutulor autorilor, despre cari era să vorbească interpelatorul —
Adunarea, deplin luminată asupra chestiei, dă în judecată pre fostul mare-vizir Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca unul ce a făcut falsuri şi ingerinţe în Bulgaria cu ocazia alegerilor din urmă."
Ministrul-preşedinte, Zavrac-pas à, vrea să ia cuvântul ca să răspunză la interpelare.
Toată Adunarea îl opreşte dându-i cu huideo! (Zgomot grozav pe toate băncile.) Asemenea se întâmplă şi celorlalţi miniştri.
Voci din toată sala: Să se puie capac discuţiei! Nu mai trebuie discuţie!! Suntem luminaţi destul!!!
Discuţia se închide.
Se pune la vot moţiunea lui Zăuc-agà.
Votanţi 140; unanimitate contra.
Zăuc-ag à: Protestez energic ! Este scamatorie din partea biuroului! Să se mai voteze o dată!
Se pune a doua oară la vot.
Votanţi 140; unanimitate pentru.
Prezidentul (către Zăuc-ag à): Te-ai săturat?
Zăuc-ag à: Halal să-mi fie !
Orele fiind înaintate, şedinţa se ridică în entuziasmul general al Adunării.

APLICAŢIE
Pornind de la textul de mai sus, redactează o compunere liberă cu titlul “Viaţa parlamentară în epoca lui Caragiale şi în România de azi”, în care să iţi expui opiniile personale în mod critic. TERMEN: 29 XI 2010
:






marți, 16 noiembrie 2010

CLASA A X-A: "CIOCOII VECHI SI NOI" DE N. FILIMON


 
   Acțiunea romanului se petrece între anii 1814-1825 în București în timpul domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caradja. Acțiunea are loc în casa postelnicului Andronache Tuzluc, favorit al domnitorului.
   Romanul este alcătuit din 32 capitole, primul capitol intitulat „Dinu Păturică”. Într-o dimineață, la curtea postelnicului, cam prin octombrie 1814 „sosește un june de 22 ani cu fața oacheșă, ochi negri plini de viclenie, un nas drept și cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană”. Acest june se numește Dinu Păturică și ajunge ciubucciu la curtea bogatului fanariot, Andronache Tuzluc, care sosise în țară împreună cu domniile fanariote. Prin necinste și lingușiri ajunge mare postelnic la curtea domnitorului Ioan Gheorghe Caradja. Singura nemulțumire a boierului fanariot era aceea că boierii pământeni nu-i dădeau atenție și de aceea hotărăște să o ceară de soție pe fiica boierului C, român de națiune. Boierul refuză cu demnitate și înfruntă mânia domnitorului care intervine pentru protejatul său. Cu această ocazie autorul prezintă curtea domnească cu obiceiurile și atmosfera timpului.
   Un alt personaj introdus este Chera Duduca, întreținuta lui Tuzluc, „o vineră orientală ieșită din rămășițele spulberate ale populațiunei grece din fanari... o frumusețe perfectă, inteligență vie, spirit fin și iscusit”. Gelos, Andronache Tuzluc, îl trimite pe Dinu Păturică să o slujească pe Duduca, în realitate cu porunca sa o supravegheze.
   Întâlnirea dintre Duduca și Dinu Păturică realizează o scenă de mare măiestrie: „vicleană ca o vulpe, aceasta înțelege adevăratul rol al slujnicarului trimis”. Cei doi se înțeleg dintr-o privire și își fac planuri să-l aducă la sapă de lemn pe postelnic. Pentru a-și realiza scopul, cei doi au nevoie de un intermediar, astfel intră în scena   Chir Costea Chiorul, un negustor și cămătar, un trădător, un om care spionează, denunță și înșală.
   La curtea postelnicului este vătaf Gheorghe, un tânăr cinstit și devotat care vede incorectitudinile lui Păturică și îi atrage atenția postelnicului. Drept mulțumire, postelnicul îl dă afară și îl numește pe Păturică vătaf al curții. Ca vătaf cercetează moșiile și stoarce bani grei pe baza celor nevoiași, vinde diferite funcții publice în numele lui Tuzluc.
   Dinu Păturică prin intermediul lui Chir Costea Chiorul vinde moșiile postelnicului. Acesta face cheltuieli mari pentru întreținuta lui, în cele din urmă ajungând sărac, iar când își dă seama este prea târziu. Andronache Tuzluc suferă un atac de apoplexie și este luat și îngrijit de Gheorghe, care intrase în slujbă la curtea boierului C. Întreaga avere a postelnicului îi aparține de acum lui Dinu Păturică. Acesta se căsătorește cu Chera Duduca.
   Noul domnitor, Alexandru Suțu îl numește pe Dinu Păturică stolnic și tot acum Dinu Păturică îl cunoaște pe Ipsilanti, conducătorul Eteriei care îi oferă două județe dacă organizează omorârea lui Tudor Vladimirescu. Stăpân atotputernic, jefuiește sălbatic țăranii care nu mai pot suporta și se răscoală. La domnie vine Grigore Ghica care îi primește pe țărani cu jalba-n proțap, află despre fărădelegile lui Păturică și dă ordin să se facă dreptate.
   Dinu Păturică este aruncat la ocnă, unde și moare. Duduca fuge peste Dunăre unde se mărită cu un turc și vrând să facă pe cocheta și în casa noului bărbat, este vârâta într-un sac și aruncată în Dunare.
   Andronache Tuzluc moare și pe drumul spre cimitir se întâlnesc două care mortuare, într-unul Dinu Păturică - aruncat la groapa comună, într-altul Tuzluc, înmormântat omenește de Gheorghe. Chir Costea Chiorul este condamnat să fie bătut în toate piețele negustorești, apoi țintuit de urechi în fața prăvăliei sale.
   Fostul vătaf Gheorghe, datorită corectitudinii sale, a ajuns din opincar, mare spătar. Se căsătorește cu Maria, fiica boierului C, iar domnitorul Ghica îl cinstește cu caftanul de mare spătar, numindu-l caimacam al Craiovei.
   Romanul se impune prin forța dramatică a primei părți, a acțiunii, prin tensiunea unei scene. Eroii romanului sunt străluciți luceferi ai viciilor care se ridică pe ruinele acelora care nu i-au lăsat să moară. Nicolae Filimon prezintă procesul istoric al formării burgheziei în țara noastră.
   Dinu Păturică reprezintă ciocoiul nou, tipul arivistului, care se îmbogățeste prin mijloace necinstite, portretul acestuia fiind prezentat chiar pe prima pagină a romanului. Odată cu portretul fizic sunt prezentate și trăsăturile psihice, viclenia și ambiția. Ambiția sprijinită de o voință excepțională este trăsătura fundamentală a lui Păturică, ambiția de a parveni îl face să fie lingușitor, servil, ipocrit, viclean. Arta disimulării la Păturică atinge perfecțiunea. Profită de bunătatea lui Tuzluc, de încrederea acordată, dându-l la școală ca pe un fiu, astfel i se subțiază mintea, își însușește arta ipocriziei și a perfidiei, aducându-l pe Tuzluc la sapă de lemn.
   Andronache Tuzluc este tipul parvenitului. Reprezintă pe ciocoiul vechi care s-a ridicat tot prin lingușiri și intrigi, însă din cauza pasiunii pentru Chera Duduca nu mai vede realitatea. Tuzluc este capabil de o pasiune puternică, ceea ce îi dă o normă de realitate. Tuzluc este un bogat parvenit, iar Păturică s-a ridicat pe ruina casei lui.
   Chera Duduca, sinteză greco-turcească, frumoasă și inteligentă, se pierde datorita desfrâului.
   Chir Costea Chiorul, bogasierul, vinde de toate, este trădător, gazdă de hoți, cămătar, își parvenește propriile fiice, folosindu-le ca momeală pentru clienți.
   Gheorghe este opus vicleanului Păturică. Apare personajul colectiv reprezentat de țărani care merg la domnitor cu jalba-n proțap. Limba folosită este caracteristică anilor 1850-1860 cu influențe italiene. Se întâlnesc arhaisme, epitete, epitetul hiperbolic „călămări colosale”, apare antiteza, se folosesc comparațiile, descrierile de natură. Stilul se remarcă prin oralitate, se dă atenție onomasticii numelor.
   Păturică este un nume sugestiv, devenit metaforă a parvenitului. Tuzluc și Chera Duduca, sinteză greco-turcească (greco-fanariot, turcească-cotropitor). Moșiile lui Tuzluc se numesc: Plânsul, Chinuielile, Răsucita.
(Sursa: Wikipedia)
__________
 
TEMĂ APLICATIVĂ. Să se redacteze un eseu argumentativ de 3-6 pagini despre actualitatea sau inactualitatea romanului Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon.